Neefectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral
la termenele stabilite potrivit prezentei legi;
Efectuarea de operațiuni în Registrul electoral sau în listele
electorale permanente de către persoane neautorizate;
Încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea propunerilor de
candidaturi;
Refuzul de a pune la dispoziția agenților constatatori documentele
și actele necesare efectuării controlului;
Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau
în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate
sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală
tipărite;
Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor, dar nu mai
târziu de 24 de ore de la solicitare, primarii sunt obligați să pună
la dispoziția partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor
electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților
naționale care participă la alegeri, la cererea și pe cheltuiala
acestora, un extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii
din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele,
prenumele, data nașterii și domiciliul, precum și secția de votare
la care au fost arondați, pe suport electronic sau hârtie.
Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să
stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral
și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora,
ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor
cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice
și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați,
precum și de candidații independenți. Aceste locuri trebuie să fie
situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea
circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din
localitățile respective.
Primarii sunt obligați să monteze cel puțin un panou electoral și în
fiecare sat aparținător sau localitate componentă din unitatea
administrativ-teritorială respectivă.
Utilizarea locurilor de afișaj electoral este permisă partidelor
politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau
organizațiilor minorităților naționale care participă la alegeri și
candidaților independenți.
Este interzisă utilizarea de către un partid politic, o alianță
politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor
aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori de
către un candidat independent a locurilor speciale de afișaj
electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un
alt partid politic, o altă alianță politică, alianță electorală sau
organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care
participă la alegeri ori un alt candidat independent. Pe un panou
electoral fiecare partid politic, alianță politică, alianță
electorală sau organizației a cetățenilor aparținând minorităților
naționale care participă la alegeri ori candidat independent poate
aplica numai două afișe electorale.
Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu
poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă
latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm
o latură și 250 mm cealaltă latură.
În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul
electoral este interzis.
Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o
succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.
Primarul, cu sprijinul poliției locale sau cu sprijinul efectivelor
Ministerului Afacerilor Interne, în localitățile unde poliția locală
nu este constituită, este obligat să asigure integritatea panourilor
și a afișelor electorale amplasate în locuri autorizate.
Acceptarea de către un cetățean a candidaturii în mai multe
circumscripții electorale sau atât pentru Senat, cât și pentru
Camera Deputaților, cu excepția candidaturilor propuse de
organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale;
Nerespectarea dispozițiilor legale privind actualizarea delimitării
secțiilor de votare;
În campania electorală candidații, partidele politice, alianțele
politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor
aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum
și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără
nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea
televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de
informare în masă.
Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni legii.
Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în
unitățile militare, precum și în spațiile din școli în perioada de
desfășurare a cursurilor.
În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau
sloganurilor cu caracter discriminatoriu ori a mesajelor de incitare
la ură și intoleranță. În sensul prezentei legi, prin discurs care
instigă la ură și la discriminare se înțelege atât discursul, cât și
mesajele de propagandă electorală care incită, promovează ori
justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul, alte forme de ură
bazate pe intoleranță sau orice altă formă de discriminare prevăzută
la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea
și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În campania electorală sunt interzise orice forme, mijloace, acte
sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă ori etnică, precum
și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale,
publice și private, trebuie să servească intereselor generale ale
electoratului, de a primi informații corecte, astfel încât să poată
vota în cunoștință de cauză;
Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale,
publice și private, trebuie să servească intereselor generale ale
partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale,
organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și
candidaților, de a se face cunoscuți și de a-și prezenta
platformele, programele politice și ofertele electorale;
Campania electorală, prin serviciile de programe audiovizuale,
publice și private, trebuie să servească intereselor generale ale
radiodifuziunilor, de a-și exercita drepturile și responsabilitățile
care decurg din profesiunea de jurnalist.
Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure, în
cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfășurarea unei
campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toate
partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale,
organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum
și pentru toți candidații.
În timpul campaniei electorale, informațiile privind sistemul
electoral, tehnica votării, calendarul campaniei electorale,
programele politice, opiniile și mesajele cu conținut electoral
trebuie să fie prezentate exclusiv în următoarele tipuri de
emisiuni: a) emisiuni informative - în care pot fi difuzate
informații privind sistemul electoral, tehnica votării și
activitățile de campanie ale candidaților; în acest scop durata
programată a emisiunii informative poate fi mărită cu cel mult 15
minute; b) emisiuni electorale - în care candidații își pot prezenta
programele politice și activitățile de campanie electorală; c)
dezbateri electorale - în care candidații, jurnaliștii, analiștii și
alți invitați pun în discuție programele electorale și temele de
interes public.
În cadrul emisiunilor informative prevăzute la alin. (1) lit. a)
este interzisă difuzarea unor informații privind sistemul electoral
și tehnica votării care nu corespund realității.
Spoturile publicitare de 20-30 de secunde care îndeamnă electoratul
să voteze un candidat sau o listă de candidați pot fi difuzate numai
în interiorul emisiunilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).
Este interzisă cumpărarea de spații de emisie în vederea difuzării
de clipuri sau de emisiuni electorale.
Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând
minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale
care depun liste complete de candidați în cel puțin 23 de
circumscripții electorale au acces gratuit la serviciile publice de
radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor
teritoriale ale acestora. Timpii de antenă se acordă după rămânerea
definitivă a candidaturilor, trebuind să fie proporționali cu
numărul cumulat al candidaturilor depuse, și se calculează de
Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de
Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea datelor
transmise de Biroul Electoral Central.
Accesul partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor
electorale, precum și al candidaților independenți și al
organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale la
posturile private de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv de
televiziune prin cablu, se face în aceleași condiții tarifare pentru
toți competitorii electorali, numai în cadrul emisiunilor care au
caracter electoral.
Este interzisă contractarea de timpi de antenă în scopuri
publicitare, pentru și în favoarea participanților la campania
electorală, sau cedarea timpilor de antenă candidaților de către
societățile comerciale cu capital public sau privat, instituțiile
publice, organizațiile neguvernamentale sau persoanele fizice.
Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale,
candidații independenți, precum și organizațiile cetățenilor
aparținând minorităților naționale au obligația să solicite, cel mai
târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, conducerii
posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice și private
sau, după caz, studiourilor teritoriale ale acestora acordarea
timpilor de antenă. Solicitările făcute după acest termen nu se iau
în considerare.
Timpii de antenă la radiodifuziunile și televiziunile publice și
private, inclusiv la cele prin cablu, se acordă partidelor politice,
alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor
cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la
alegeri în fiecare din zilele de luni, marți, miercuri, joi și
vineri. Fiecare candidat independent are dreptul la timp de antenă,
la studiourile teritoriale, de cel mult 5 minute, însumate pe
întreaga durată a desfășurării campaniei electorale.
Emisiunile transmise în cadrul timpului de emisie acordat fiecărui
partid politic, fiecărei alianțe politice și alianțe electorale,
candidaților independenți și ai organizațiilor cetățenilor
aparținând minorităților naționale se realizează în direct sau se
înregistrează în proporțiile stabilite de aceștia.
În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă
combinarea de culori, semne grafice sau sunete într-o succesiune
care să evoce simbolurile naționale ale României sau ale altui stat.
În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții
partidelor politice aflate în competiție au acces la posturile
publice și private de radiodifuziune și de televiziune numai la
emisiunile și dezbaterile electorale.
În perioada campaniei electorale, candidații și reprezentanții
partidelor politice aflate în competiție nu pot fi producători,
realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de
radiodifuzorii publici și privați.
Radiodifuzorii publici și privați au obligația de a asigura, prin
măsuri tehnice și redacționale, reflectarea campaniei electorale în
mod echitabil, echilibrat și imparțial.
Emisiunile informative se supun obligației de obiectivitate,
echitate și de informare corectă a publicului.
Candidații care au deja funcții publice pot apărea în emisiunile
informative strict în probleme legate de exercitarea funcției lor.
În cazul în care în emisiunile informative se prezintă fapte sau
evenimente speciale de interes public, pe lângă punctul de vedere al
autorităților trebuie prezentat și un punct de vedere opus.
Emisiunile și dezbaterile electorale trebuie să asigure tuturor
candidaților condiții egale în ceea ce privește libertatea de
exprimare, pluralismul opiniilor și echidistanța.
În cadrul emisiunilor electorale, candidații au obligația să nu pună
în pericol ordinea constituțională, ordinea publică, siguranța
persoanelor și a bunurilor;
În cadrul emisiunilor electorale, candidații au obligația să nu facă
afirmații care pot aduce atingere demnității umane sau moralei
publice;
În cadrul emisiunilor electorale, candidații au obligația să probeze
eventualele acuzații cu incidență penală sau morală aduse unui alt
candidat;
În cadrul emisiunilor electorale, candidații au obligația să nu
incite la ură sau discriminare pe considerente de rasă, religie,
naționalitate, sex, orientare sexuală ori etnie.
Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale
au obligația să fie imparțiali;
Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale
au obligația să asigure echilibrul necesar desfășurării emisiunii,
oferind fiecărui candidat participant la discuții posibilitatea de
prezentare a opiniilor sale;
Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale
au obligația să formuleze clar întrebările, fără a fi tendențioase
sau părtinitoare;
Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale
au obligația să asigure menținerea dezbaterii în sfera de interes a
campaniei electorale și a tematicii stabilite;
Realizatorii și moderatorii emisiunilor și dezbaterilor electorale
au obligația să intervină atunci când, prin comportamente sau
exprimări, invitații încalcă dispozițiile art. 65 alin. (5) și (6)
și art. 71;
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de
sondaje de opinie sau difuzarea de spoturi de publicitate
electorală;
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă invitarea sau
prezentarea candidaților în programe, cu excepția situațiilor
prevăzute la art. 74 alin. (4);
Cu 48 de ore înainte de ziua votării sunt interzise comentariile
privind campania electorală.
Radiodifuzorii au obligația privind dreptul la replică și
rectificare: să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat
în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în
scris; în situația în care solicitarea se referă la o emisiune
difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată
în cel mult 12 ore de la primirea solicitării;
Radiodifuzorii au obligația privind dreptul la replică și
rectificare: să comunice solicitantului, în termenele prevăzute la
lit. a), telefonic și/sau în scris, decizia luată; în cazul
neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate
solicitantului și Consiliului Național al Audiovizualului;
Radiodifuzorii au obligația privind dreptul la replică și
rectificare: să difuzeze, în cazul în care decide acordarea
dreptului solicitat, rectificarea sau replica, în cel mult 48 de ore
de la primirea solicitării; în situația în care emisiunea care face
obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie
electorală, rectificarea sau replica se difuzează în preziua
votării;
Radiodifuzorii au obligația privind dreptul la replică și
rectificare: să difuzeze, în cazul în care Consiliul Național al
Audiovizualului dă câștig de cauză solicitantului, replica sau
rectificarea în termenul și în condițiile comunicate
radiodifuzorului.
În preziua votării, radiodifuzorii trebuie să prevadă în program,
imediat după emisiunea informativă de seară, un spațiu de emisie
pentru difuzarea rectificărilor și a replicilor ca urmare a
sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de
campanie.
Radiodifuzorii trebuie să asigure înregistrarea emisiunilor
destinate campaniei electorale în condițiile stabilite de Consiliul
Național al Audiovizualului.
Înregistrările emisiunilor destinate campaniei electorale trebuie să
fie ținute la dispoziția Consiliului Național al Audiovizualului, pe
durata campaniei electorale și timp de 30 de zile după comunicarea
oficială a rezultatelor.
În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu
conținut electoral, acestea trebuie însoțite de următoarele
informații: a) denumirea instituției care a realizat sondajul; b)
data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul și
metodologia utilizată; c) dimensiunea eșantionului și marja maximă
de eroare; d) cine a solicitat și cine a plătit efectuarea
sondajului.
Televotul sau anchetele făcute pe stradă în rândul electoratului nu
trebuie să fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică
sau pentru un anumit grup social ori etnic.
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de
sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.
Pot efectua sondaje de opinie la ieșirea de la urne institutele de
sondare a opiniei publice sau societățile comerciale ori
organizațiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate
realizarea de sondaje de opinie și care sunt acreditate de Biroul
Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj
ai acestora au acces, în baza acreditării instituției pentru care
lucrează, în zona de protecție a secției de votare prevăzută la art.
84 alin. (12), fără a avea acces în interiorul secției de votare.
În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la
ieșirea de la urne, înainte de ora 21,00, ora României.
Refuzul de a permite accesul în secția de votare al candidaților, al
persoanelor acreditate, al membrilor birourilor și oficiilor
electorale și al reprezentanților Autorității Electorale Permanente
să asiste la desfășurarea operațiunilor electorale;
Refuzul de a se primi și înregistra o sesizare, întâmpinare,
contestație sau plângere scrisă înaintată în conformitate cu
prevederile prezentei legi;
Refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului
electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în
localul de vot și în împrejurimi;
Neaplicarea pe actul de identitate a ștampilei cu mențiunea
\"VOTAT\" sau a timbrului autocolant, precum și reținerea actului de
identitate, fără motive întemeiate, de către membrii biroului
electoral al secției de votare;
Întocmirea proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor prezentei
legi;
Purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor electorale
ale secțiilor de votare sau de către persoanele acreditate de
ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală;
Încălcarea de către membrii birourilor electorale a obligației de a
participa la activitatea acestor birouri;
Refuzul președintelui biroului electoral sau al locțiitorului
acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal
persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor prezentei legi;
Încălcarea de către asociații, fundații și instituții mass-media
românești a condițiilor prevăzute de lege pentru desemnarea
observatorilor interni și a reprezentanților instituțiilor
mass-media;
Încălcarea de către persoanele acreditate a prevederilor art. 90;
Înscrierea, cu bună știință, a unui alegător în mai multe liste
electorale permanente, înscrierea în listele electorale a unor
persoane fictive ori care nu au drept de vot, efectuarea de
înregistrări sau radieri în Registrul electoral, cu încălcarea
legislației în vigoare;
Neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfășurării
normale a adunărilor electorale, precum și distribuirea și
consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări;
Nerespectarea deciziilor și hotărârilor birourilor și oficiilor
electorale; nerespectarea hotărârilor, deciziilor și instrucțiunilor
Autorității Electorale Permanente;
Tipărirea fără drept de buletine de vot, cu excepția specimenului
anulat pus la dispoziția competitorilor electorali;
Înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de
identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care
este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei de
votare;
Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum
și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de
votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o
anumită alianță politică, alianță electorală, organizație a
cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori un candidat
independent;
Încălcarea prevederilor articolului 88.
Încălcarea prevederilor articolului 92.
Încălcarea prevederilor articolului 93.